Joaca in fata blocului

Unii parinti se intreaba daca isi pot lasa copiii in fata blocului sa se joace asa cum ne-am jucat si noi, parintii lor. Tot ce pot sa spun este ca depinde de copil si de bloc. Daca blocul are o curte sau un spatiu verde de jur imprejur sau un spatiu special amenajat pentru copii, cu vizibiltate buna (nu boscheti si copaci ramurosi), daca zona este civilizata, linistita, fara caini vagabonzi, oameni ai strazii, fara trafic intens de masini, da, putem lasa copilul cu conditia sa aiba cel putin 10 ani si un grup de copii cu care sa se joace, nu singur. De asemenea, noi, parintii ar trebui sa putem sa vedem copiii de la fereastra, sa ii auzim. In alte conditii si la varste mai mici de atat, sincer, nu recomand si, oricum, dupa lasarea serii, nu consider ca este in sigur sa ne lasam copiii singuri in fata blocului chiar daca au 10 ani. Din pacate, cu toata nostalgia parintilor dupa copilaria “dintre blocuri”, conditiile de astazi nu mai sunt deloc aceleasi ca inainte de ‘90, riscurile s-au inmultit si nu putem sa le ignoram sau sa le minimalizam.

Irina Petrea

Rivalitatea intre frati

Una din problemele parintilor care au doi copii mici este rivalitatea dintre frati si refuzul copilului mai mare de a imparti jucariile sale cu “noul venit”. Copiii sunt posesivi si a invata sa imparta ceea ce au cu altii este un proces care poate dura chiar ani de zile, mai ales cand este vorba despre un copil care are pentru prima data un frate sau o sora. In primul rand, copilul cel mare s-a vazut nevoit sa isi imparta parintii cu cel mic, or, acest lucru este dureros. Bebelusii sunt dragalasi si toata lumea le da mai multa atentie decat copiilor mai mari – alt lucru dureros. Micile posesiuni ale copilului (jucarii, hainute, obiecte) reprezinta “teritoriul” sau. Daca este fortat sa renunte la “granitele” lui in favoarea copilului mai mic de frica pedepsei sau a dezaprobarii verbale a parintilor (dezaprobare pe care el o interpreteaza drept o retragere a iubirii), se va ingrijora si mai tare in legatura cu statutul lui in familie, se simte “jefuit” de tot ce a avut odata. In plus, un copil mic si lipsit de experienta poate strica lesne jucariile fratelui sau mai mare. Incurajati pe cei mici sa ceara voie fratilor mai mari, altfel vor crede ca totul le este permis. Copiii mari au nevoie sa simta ca sunt respectati de cei mici si de parintii! Astfel ei se vor simti valorosi in familie isi vor permite sa fie generosi fata de fratii mai mici

Irina Petrea

Mofturile la masa

Unii copii mananca orice, altii stramba din nas la orice li se pune in farfurie.

Refuzul copiilor de a manca se datoreaza cateodata unei intolerante alimentare sau faptului ca sunt tristi, bolnavi sau obositi.

Adesea, abundenta, varietatea, portiile mult prea mari si insistenta adultilor sunt principalele motive pentru care copiii ajung sa asocieze masa cu o experienta neplacuta si sa faca mofturi.

Iata cateva idei utile:

  1. Limitati timpul de masa la maximum 20 de minute, tot ce trece peste devine chinuitor -pentru adult, si pentru copil.
  2. Alcatuiti meniuri simple, fara condimente si sarace in sare, prajeli, rantasuri. Evitati chiar si plantele aromatice – pot fi prea intense la gust pentru copii.
  3. Evitati amestecul de mancaruri, sosuri, salate (ex. salata de vara) si “mancarica” (tocana, ghiveci, mazare cu carne etc). Multi copii (mai ales sub 3-4 ani) nu suporta amestecurile de texturi si gusturi. Taiati rosia felii pe o farfurie si castravetele felii pe alta farfurie. Asezati carnea separat in farfurie si garnitura alaturi, fara sa se atinga. Inlocuiti ciorbele cu supe clare.
  4. Serviti-le copiilor mancarea in farfurii de adulti. Veti crea astfel o iluzie optica - portia servita pe o fafurie mare va arata mica si usor de consumat, in timp ce o farfurie sau un bol pentru copii va arata intotdeauna plin ochi si li se va parea foarte mult.
  5. Nu insistati sa consume o anumita mancare. Vor putea sa refuze orice dupa ce au servit trei linguri (trei inghitituri) din portia respectiva. Preferinta pentru o mancare sau alta se poate dezvolta in timp.
  6. Aveti grija ca, la orice masa, sa existe macar ceva care sa le placa, chiar daca intr-o cantitate mica.
  7. Creati o atmosfera placuta evitand vesnicele indemnuri “Hai, mananca!” si “termina tot din farfurie!”
  8. Nu luati masa la televizor. Copilul va manca mecanic.
  9. Incercati sa hraniti copilul cate putin si des. O singura portie sau o gustare la fiecare 3 ore.
  10. Nu tineti in casa alimente semipreparate, dulciuri si snack-uri, bauturi carbogazoase.
Irina Petrea

Copilul meu nu doarme singur

Unii parinti adora sa doarma impreuna cu pruncii lor, altii prefera intimitatea patului conjugal. Este alegerea fiecarui parinte.

Parintii care prefera sa doarma separat de copilul/copiii lor, pot avea adesea probleme cu cei mici, care ii invadeaza noaptea sau refuza sa mearga la culcare singuri.

Exista mai multe tehnici de a obisnui copilul sa doarma singur.

  1. Plansul controlat. Dupa rutina de seara, copilul este asezat in pat, parintele il linisteste si ii ureaza noapte buna, apoi iese din camera, chiar daca cel mic scanceste. Dupa 2 minute, parintele revine in camera copilului si, cu aceeasi voce neutra, joasa, soptita, il linisteste si-i repeta ca este timpul sa doarma. Iese si revine dupa 5 minute ca sa il linisteasca si tot asa, la intervale de timp din ce in ce mai lungi, pana cand copilul inceteaza sa planga si adoarme. Aceste reveniri il asigura pe copil ca nu este abandonat si parintele nu este nepasator fata de el. In timpul acestor reveniri in camera copilului, este foarte important ca parintele sa evite contactul vizual, discutiile si concesiile. Tehnica va fi aplicata cateva nopti la rand pentru a crea obisnuinta.
  2. Verificarea. Dupa rutina de seara, copilul este asezat in pat, parintele ii ureaza noapte buna si revine in camera lui din 5 in 5 minute pana cand copilul adoarme (“sst, e timpul să faci nani”). Tehnica va fi aplicata cateva nopti la rand.
  3. Intoarcerea rapida. Este o tehnica ce se aplica atunci cand copilul se da jos din pat plangand si vine dupa parintele sau, tehnicile de mai sus nemaiputand fi aplicate in acest caz. Practic, dupa ce iese din camera, parintele asteapta la usă si, de indata ce copilul iese, il duce de fiecare data, imediat, inapoi in pat. Acum este important ca parintele sa ignore daca cel mic urla, il musca, il loveste. Il va duce inapoi in pat de fiecare data dupa ce iese din camera, pana cand copilul renunta. Apoi, poate sa revina la intervale regulate pana cand copilul a adormit. Daca micutul vine in patul parintilor noaptea, el trebuie dus inapoi imediat.
  4. Retragerea treptata. Dupa rutina de seara, parintele il asaza in pat, ii ureaza noapte buna, apoi nu iese din camera, ci se asaza mai intai pe marginea patului, apoi pe podea, apoi tot mai departe spre usa, in dreptul usii, apoi iese si sta dupa usa, totul fara sa spuna nimic. In cazul in care copilul isi abordeaza parintele in tot acest timp, raspunsul unic este “sst, e timpul sa dormi”.

Astfel, copilul se obisnuieste să se detaseze fizic de parintele lui si sa nu mai depinda 100% de prezenta acestuia pentru a se alina sau pentru a-si tine de urat.

Irina Petrea

Rasfatul bunicilor

Se intampla uneori ca bunicii (sau numai unul dintre ei) sa fie atat de incantati de nepotelul lor, incat:

  • ii trec cu vederea orice comportament neplacut (chiar si pe cele de netolerat cum sunt violentele verbale si fizice);
  • ii iau apararea ori de cate ori face ceva neplacut sau indezirabil in mod intentionat;
  • ii satisfac orice moft, chiar si pe cele mai absurde;
  • nu ii solicita nimic niciodata, nici macar sa faca lucruri pe care ar putea si ar fi de dorit sa le faca (sa manance singur, sa se imbrace, sa se dezbrace, sa isi faca temele, sa isi duca lucrurile pe care le-a folosit la locul lor etc)

Anumitor parinti, rasfatul bunicilor le face placere si, daca este asa, foarte bine, fiecare parinte are dreptul si libertatea sa faca asa cum considera ca este cel mai bine pentru copilul sau.

Problema apare atunci cand parintii intampina dificultati in relatia cu copilul lor din cauza bunicilor care il rasfata pe nepot. Acesti parinti constata cu nemultumire si ingrijorare ca nu mai reusesc sa isi educe copilul asa cum isi doresc.

Situatia se poate complica si mai mult atunci cand apar tensiuni si certuri intre parinti, pe de o parte, si intre parinti si bunici, pe de alta parte.

Indiferent de particularitatile fiecarui caz, ceea ce se impune este sa reducem timpul si influenta bunicilor mult prea indulgenti asupra copilului, fara sa ii certam sau sa ii acuzam sau sa incercam sa ii “reeducam” pe bunici.

Daca bunicii nu locuiesc impreuna cu nepotii, putem opta pentru bone, gradinite si, dupa caz, pentru un afterschool. Chiar daca solutia este pe moment mai costisitoare, pe termen lung va avea beneficii.

Cand bunicii locuiesc impreuna cu nepotii si parintii lor, situatia este mai complicata, intrucat interactiunea copilului cu bunicii este zilnica. Insa, chiar si in astfel de cazuri, putem reduce timpul pe care bunicii si nepotii il petrec impreuna dand copilul la gradinita cu program lung, ducandu-l la afterschool si inscriindu-l la activitati extrascolare (sportive sau artistice sau la cercuri stiintifice, limbi straine etc.). Bunicii vor fi de mare ajutor ducand si aducand nepotii. Important este sa le spunem ca facem acest lucru pentru oferta educationala si nu pentru ca ei au o influenta nefericita asupra nepotilor lor!

Nu putem avea intotdeauna situatia ideala, dupa cum nici nu putem sa ne asteptam in mod realist ca o persoana trecuta de 60 de ani sa isi schimbe cu usurinta obiceiurile, credintele si atitudinile. In mod cert, nu putem trai in conflict cu propriii parinti din pricina copiilor nostri. Avem asadar nevoie sa fim delicati si respectuosi fata de cei care ne-au crescut si sa actionam in folosul copiilor.

Irina Petrea

“Antrenamentul” pentru olita

Scutecelul da copilului senzatia de siguranta si caldura, asa incat multi copii vor refuza sa foloseasca olita chiar si dupa varsta de doi ani, cand deja pot recunoaste semnele nevoii de a face treaba mare sau treaba mica.
Olita este mare si rece, scutecelul este moale, cald si sigur.

Nu este recomandabil sa ne presam copiii sa foloseasca olita mai devreme de doi ani, dar daca ei isi manifesta dorinta si curiozitatea, putem sa le dam aceasta oportunitate.

Pentru a ne dezobisnui copilul sa mai faca in scutecel, este bine sa alegem o olita viu colorata, potrivita pentru el, care va sta la baie sau in camera lui, la indemana.

“Antrenamentul” pentru olita comporta, in general, cativa pasi:

  1. Desfacem scutecelul sau chiloteii absorbanti din ce in ce mai mult, asa incat sa-i vina tot mai lejer pe fundulet.
  2. Il incurajam sa stea pe olita cu scutecelul pe el si sa facă in scutecel.
  3. Pe parcursul a mai multe zile, vom desface din ce in ce mai mult scutecelul, pana cand ajungem sa asezam scutecelul direct pe fundul olitei si pe copil direct pe olita, asa incat sa faca pe scutecel.
  4. In urmatoarele zile, punem din ce in ce mai putin sub funduletul copilului scutecelul, pana cand va ajunge sa-l tina in manuta sau nu mai are nevoie de el deloc.
  5. Incurajam copilul sa stea la olita aratandu-i (nu ostentativ, ci lasand usa intredeschisa, cat sa vada!) ca si noi folosim toaleta. Daca copilul este reticent la olita, in prima faza il vom lasa sa se aseze pe olita cu tot cu hainute, in joaca, imitand ce fac cei mari.
  6. Il laudam ori de cate ori se asaza pe olita din proprie initiativa, chiar daca nu face nimic (aceasta il va ajuta sa faca o legatura pozitiva intre olita si acțiunea de a se aseza pe olita).
  7. Cand copilul este destul de mare incat sa foloseasca toaleta (4-5 ani), ne vom asigura ca are un colacel potrivit pentru el si niste trepte care sa-i faca mai usoara utilizarea toaletei. Preferabil este sa avem un rezervor cu doua trepte, iar copilul sa invete sa foloseasca volumul cel mai mic (zgomotul mai puternic al toaletei si viteza de cadere a apei ii pot speria pe unii copii).
Irina Petrea

Timiditatea si agresivitatea in relatiile cu alti copii

Timiditatea si agresivitatea in relatiile cu alti copii

Timiditatea
Unii copii sunt mai rezervati de la natura, mai prudenti in a aborda situatii si persoane noi, alti copii sunt mai indrazneti, chiar mai repeziti si imprudenti.

Atunci cand avem un copil prudent si retinut, este important sa:

  • Ii permitem sa se acomodeze in ritmul lui cu persoanele si situatiile noi, fiindu-i aproape, in asa fel incat sa se simta in siguranta.
  • Il ajutam discutand cu el ceea ce observa (cum se joaca ceilalti copii, cum sunt imbracati, ce jucarii au etc.)
  • Ne abtinem de la a-l impinge de la spate sa intre in joc cu ceilalti copii. Acest indemn (care ne vine sa-l facem in mod natural) il va face pe copil sa fie inca si mai retinut, poate chiar sa scanceasca sau sa vrea sa plece brusc.

Evitam sa catalogam copilul (de fata cu el, dar si in absenta lui) ca fiind drept “timid”. Putem sa apreciem in schimb calitatile lui – prudenta, spiritul de observatie, discretia.

Este recomandabil sa il expunem pe copil cat mai des la acelasi grup de copii cu care sa se joace. Acest lucru se intampla in mod natural la gradinita si la scoala, dar nu la locul de joaca, unde in fiecare zi pot veni alti copii. Ideal ar fi sa ii cream, in colaborare cu alti parinti care isi aduc copiii la acelasi spatiu de joaca in mod regulat, un grup de prieteni, asa cum aveam si noi pe strada pe care locuiam sau la bloc.

Agresivitatea
Unii copii sunt in mod natural mai competitivi, mai puternici si dominanti, altii sunt mai supusi si mai impaciuitori. In mod evident, nu putem schimba firea copilului, insa, pentru binele lui, trebuie s-a il obisnuim sa se comporte adecvat in societate.

Tocmai de aceea, iesirile violente si violenta folosita in scopul adjudecarii puterii vor fi descurajate de parinti.

Va fi util sa:

  • Implicam un copil foarte competitiv in jocuri de echipa, mai curand decat in jocuri cu miza individuala. In felul acesta, compensam competitivitatea excesiva (care se transforma in rivalitate pentru orice fleac de miza) cu spiritul de echipa si cooperarea.
  • Ii reamintim copilului, atunci cand il ducem la gradinita, la scoala, la spatiul de joaca sau in vizita, ce asteptam de la el in privinta comportamentului fata de ceilalti (sa isi astepte randul, sa se joace pe rand cu jucariile, sa exprime in cuvinte sentimentul de nemultumire sau de frustrare si sa felicite pe cei care castiga un anumit joc etc.). Aceste lucruri vor fi reamintite si acasa, atunci cand se joaca cu fratii si surorile lui daca este cazul.
  • Ii aducem aminte ce se va intampla in cazul in care loveste, imbranceste, ciupeste, impinge, musca, scuipa, bruscheaza, vorbeste urat cu un alt copil etc.: va primi un moment de excludere, va fi trimis sa reflecteze in liniste la comportamentul sau, va fi dus acasa. Evident, va trebui sa si aplicam la nevoie aceste masuri de corectare a comportamentului.
  • Ramanem in preajma lui reamintindu-i ori de cate ori constatam ca e pe cale sa uite cum trebuie sa se comporte (“tine mainile pe langa corp”, “te-ai apropiat prea mult de copilul X, fa, te rog, doi pasi mai in spate”, “da-i jucaria, te rog, acum este randul fratelui tau sa o ia; asteapta sa iti vina randul” etc.). Ulterior, pe masura ce copilul isi insuseste tot mai mult normele de comportament civilizat si reuseste sa isi stapaneasca agresivitatea, ii verificam comportamentul prin sondaj, nu stand in permanenta cu ochii asupra lui.

Lucrul cel mai important dintre toate este sa apreciem de fiecare data chiar si incercarile copilului de a-si stapani impulsivitatea, enervarea si, evident, cu atat mai mult, sa apreciem reusitele, comportamentele adecvate in situatii dificile pentru el si sa ii oferim recompense adecvate.

Irina Petrea

Anxietatea de separare

In preajma varstei de doi ani, copilul incepe sa se ingrijoreaze foarte mult sa nu isi piarda parintii si sa nu se piarda de ei. Acesta anxietate este naturala, dat fiind ca cel mic are convingerea ca obiectele si fiintele care dispar din campul lui vizual inceteaza sa mai existe.

Prin urmare, pentru a nu spori aceasta ingrijorare si pentru a nu-l face pe copil sa se ingrijoreze excesiv in legatura cu noi chiar si dupa ce depaseste acest stadiu in dezvoltarea lui, avem nevoie sa fim atenti la cateva aspecte.

  • Atunci cand trebuie sa plecam undeva de acasa sau sa ne lasam copilul in grija altor persoane, sa evitam sa ne furisam profitand de neatentia copilului, in ideea ca asa facem despartirea mai usoara. Copilul va deveni inca si mai vigilent, mai agitat, mai ingrijorat, mai nesigur daca il vrem sau nu, daca poate conta pe noi sau nu.
  • Cand ne despartim de el, il imbratisam si-l pupam asigurandu-l ca vom veni la el dupa ce el va face ceva (se va trezi, de exemplu, din somnul de amiaza sau dupa ce va lua masa de pranz sau dupa ce se va fi jucat cu bona cateva jocuri). Copiii mici (chiar si scolarii cu varste sub 9 ani) nu stiu ce inseamna scurgerea timpului, nu au notiunea orelor si zilelor. Pentru ei, timpul se imparte in actiunile pe care le fac (“dupa ce mananc”, “dupa ce ma intorc de la scoala”, “dupa ce plec la bunica”, “dupa ce ma trezesc” etc.).
  • In drum spre gradinita si scoala, este bine sa discutam cu ei despre ceea ce au de facut acolo in ziua respectiva, sa observam impreuna strada, traficul, oamenii, sa vorbim despre ce vom face dupa ce el se va intoarce de la gradi’ sau scoala si noi de la serviciu etc. Important este sa nu vorbim despre despartire si cu atat mai putin despre cat de mult ii voi simti lipsa in acest timp.
  • Cand ii lasam la gradinita si la scoala, este bine sa facem momentul despartirii cat mai scurt. Il schimbam, il pupam si ii spunem ca vom reveni dupa el cand se termina programul, apoi iesim chiar daca il lasam plangand sau protestand. Prelungind despartirile, nu facem decat sa prelungim suferinta despartirii.
  • Daca cel mic pare ca se desparte mai usor de celalalt parinte sau de un bunic sau de bona, este de preferat sa il duca la gradi’ sau la scoala persoana de care el se desparte cel mai usor.
  • Cand ne revedem cu el dupa o absenta zilnica, obisnuita, este bine sa evitam efuziunile de bucurie. Acestea nu fac decat sa exagereze semnificatia emotionala a acestor despartiri temporare inevitabile in viata de familie (serviciul, scoala, un eveniment in familie, o seara cu prietenii, o petrecere, o iesire la teatru sau la cinema in cuplu etc.).
Irina Petrea

OANA CUZINO

Afla ultimele sfaturi ale uneia dintre cele mai apreciate mamici din Romania, Oana Cuzino, in exclusivitate pentru Metropolitan Life, ca fiecare decizie pe care o iei pentru viitorul copiilor tai sa fie una informata.

afla mai multe >

Adreseaza o intrebare